- Самое главное — ощущение безопасности. Жертвам торговли людьми надо дать понять, что их никто не обидит, не унизит или побьет. Второй момент очень значимый — это помочь человеку снять чувство вины. Наша помощь состоит в том, чтобы помочь им восстановить внутренние силы. Внешние резервы — это семья, если наш бенефициар дает согласие, то мы работаем и с родственниками.

«Я рассказала ему, что у меня тяжелое семейное положение, нужны деньги, он мне предложил работу заграницей. Когда я спросила кем, он сказал официанткой в Кипре. На тот момент я даже не знала ничего о такой стране, мне было всего 18 лет. На таможне он забрал мой паспорт и сказал, что вернет, когда мы приедем. В Кипре меня привезли в какой-то дом, где жило ещё 20 девушек. Одна из них мне сказала: «Ты попала, будешь работать проституткой, тебя наняли!»

Эту историю жертва торговли людьми, Ольга Долгер рассказала журналисту из газеты «Зиарул де гарда». Это одна из тысячи историй людей, которые попали в сети работорговце, и только одна из нескольких историй женщин, которые смогли вырваться из сетей трафикантов и остаться в живых. Специалисты в исследованиях данного феномена отмечают, что редко кто, вернувшись на родину, могут пережить ту психологическую травму, которую им нанесли торговцы живым товаром. центры как «Ла страда», международная организация по миграции и кишиневский центр помощи и защиты помогают жертвам торговли людьми пережить то что с ними происходило и вернуться в нормальную жизнь.

Кроме психологической жертвы торговли людьми нуждаются и в социальной помощи, которую, им так же предоставляют работники различных организаций. Как отметила специалист по связям с общественностью, Татьяна Жадан, социальная помощь длится весь период реабилитации.

- Бывает такое, что нужно сделать ремонт, купить пакет необходимых вещей, на зиму закупить одеяла, дрова, то есть создать минимальные условия жилья чтоб человек мог вернуться у себе домой.

Один немаловажный факт в реабилитации жертв торговли людьми По словам специалиста по подготовке, профориентации и профессиональной реинтеграции Татьяны Тимотино — получить образование и найти работу. Это помогает женщинам начать все с начала и устроиться в жизни.

- Мы предоставляем жертвам торговли людьми курсы профориентации. Специальности, которые нужны на рынке труда, это повар, маникюр, предикую, бухгалтер, парикмахер и др. Затем мы помогаем трудоустроиться.

Существуют некоторые различия между социальной помощи женщинам и детям, как нам рассказал специалист по связям с общественностью центра «Ла страда» Николай Мисаил.

- Самое главное для ребенка — это его семья, поэтому мы стараемся работать с его родными, чтобы он мог реабилитироваться вместе с близкими людьми. Затем уже мы работаем с педагогами и социальными работниками.

По словам психологов, редко какая женщина, а тем более ребенок решиться на то, чтобы подать в суд на трафикантов. Многие из них не верят в справедливость и наказанность преступников. Адвокат неправительственной организации «Ла страда» Наналья Байрам о сложностях судебного процесса.

- Исходя из нашего опыта, недоверие к правоохранительным органам со стороны пострадавших встречается всегда. Кроме того очень трудно доказать виновность преступников, исходя из того что торговля людьми очень прибыльно дело, трафиканты готовы платить большие деньги за то чтобы их не признали виновными. Поэтому можно сказать что один из причин того что преступников редко сажают — это коррупция, которая у нас очень сильно развита. Вторая причина — это постоянно меняющиеся тенденции трафика. То есть если раньше методы рекруторования были широко известны, то, то сейчас они совершенно другие. С детьми дела обстоят намного сложнее, потому что ребенок никогда сам не расскажет о том, что с ним случилось.

Исследователи отмечают, что, несмотря на то, что рабство было отменено и осуждено на международном уровне, оно по-прежнему существует в новых формах и затрагивает сегодня миллионы человек во всем мире. По данным ООН, каждый год в рабство попадают около 700 тысяч человек. 56% из этих жертв составляют женщины и девочки. Людей продают в рабство (похищают, завлекают обманом и так далее) в 127 странах мира. Страны поставщики – Россия, Украина, Белоруссия, Молдавия и Литва.

Чаще всего жртв поставляют в США, Израиль, Турция, Италия.
По оценкам Международной организации миграции (МОМ), 5,7 миллиона детей являются жертвами принудительного труда а еще 1,2 миллиона детей – жертвами торговли детьми. Специалисты утверждают, что Данный феномен пагубно влияет на социальное развитие общества.

Un Program realizat de Olesea Cimpoies in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

,, Dacă erai om la locul tău te înțelegeai bine cu toată lumea, mai ales cu nemții, dacă mergeai  la ei în ospeție, neapărat, te așezau la masă. Trăiau foarte bine, șunca, slănina, laptele, vinul erau nelipsite de pe masă” spune Andrei Cibotaru, născut în 1921, povestește despre bunăstarea și ospitalitatea nemților basarabeni.

Așezați în 24 de colonii în sudul Basarabiei încă din anul 1814, nemții au locuit alături de băștinași în pace și bună înțelegere mai bine de-un secol. Au fost repartizați în această regiune de Imperiul Țarist, în mare parte, pentru a îmbunătăți agricultura și a dezvolta ramura industrială.

Pe teritoriul actualului raion Cimișlia nemții au locuit în trei sate. Însă, doar toponimul Marienfeld mai reprezintă o dovadă a acestui fapt. Localitatea, fondată în 1911 de câteva familii de nemți, era una din cele mai prospere în această regiune, fiind renumită pentru drumurile bune și fabrica de cărămidă.

Feodosia Verdeș, locuia într-un sat vecin, alăturat coloniei nemțești și povestește cu admirație despre grădinile și livezile nemților, nemaivăzut de bogate: ,,Germanii erau foarte gospodari, tot ce aveau prin curte creștea mai cu spor la ei. Aveau moșie multă și creșteau tot soiul de animale domestice: cai, porci, oi. Livezile îți furau privirea la fel ca și grădinile cu flori, te simțeai ca în rai.”, își amintește Feodosia.

Fiind un tip de comunitate închisă, germanii basarabeni încercau să evite, pe cât posibil, contactul cu băștinașii cărăra au reușit să le inspire frică și respect.

Cele câteva neînțelegeri dintre nemți și moldoveni nu au influențat conviețuirea pașnică dintre cele două comunități. Fiind considerați mult mai înstăriți, și datorită statutului mai special, germanii, din spusele Feodosiei Verdeș, erau foarte binevoitori și gata oricând să ajute la nevoie.

,,Oamenii erau săraci pe atunci și în caz de nuntă sau înmormântare se duceau și împrumutau bani de la nemți. După care dacă nu reușeau să întoarcă datoria, mergeau la nemți la lucru. Nu prea se întâmpla să te refuze, dacă aveai nevoie de ajutor puteai fi sigur că te va ajuta.”, povestește Feodosia.

Au rămas puține urme

În cei peste 100 de ani de trai în Basarabia germanii  basarabeni au reușit să-și păstreze, practic, intacte identitatea religioasă, lingvistică și culturală. Mergând adesea în ospeție Andrei Cibotaru își aduce aminte de elementele religioase diferite de cele ale băștinașilor: ,Nemții erau creștini catolici, aveau și biserici în sate dar nu erau ca la noi. În fiecare casă pe perete era o cruce neagră, la fel ca și în bisericile lor. Aveau aceleși sărbători ca și noi doar că le sărbătoreau ceva mai devreme.”, spune Andrei.

În 1940, după încorporarea Basarabiei în compenența URSS, Hitler îndemna nemții, inclusiv pe cei din cele 18 colonii din stepa Bugeacului, să vină în teritoriile ocupate de Germania nazistă. Lăsând în urmă casele și averea, coloniștii germani au încheiat unul din capitolele  cele mai deosebite din istoria Basarabiei de sud. Momentul plecării a fost văzut de băștinașii în mod diferit.

Cu o urmă de regret Dumitru Neicovcean, care locuiește astăzi în una din casele construite de nemți, își aduce aminte de  satele pustiile și casele prădate de localnici. ,, După plecarea germanilor de aici, din sud, oamenii din satele învecinate au prădat casele, au furat geamurile, ușile.”, își amintește el.

Satele pustiite au fost rapid colonizate cu populație de origine din Rusia și Ucraina. Nadejda Neicovcean își aduce aminte de drumul de două săptămâni spre Basarabia și de puținii nemții rămași aici.

,,Rușii recrutau mecanizatori pentru Moldova. Veneau de obicei famiile cu copii. Am fost repartizați în Marienfeld, la început ne-am speriat, satul era pustiu, casele nu aveau uși și ferestre, însă mai târziu ne-am acomodat. Câteva familii de nemți mai erau, chiar am lucrat împreună. Rămăseseră aici după război însă nu a stat mult, au plecat în Kazakhstan. Vorbeau rusa cu un accent mai deosebit.”, povestește Nadejda.

Existau cazuri rarisime de căsătorii mixte între nemți și moldoveni care  au ales să rămână în Basarabia. Cu timpul au fost asimilați și o parte din descendenții lor, astăzi  nu le cunosc povestea.

Urmașii nemților care au părăsit Basarabia, sunt membrii fondatori ai asociației Casa Nemților Basarabeni, se întorc periodic în Marienfeld, iar anul acesta, cu ocazia jubileului de 100 de ani de la fondarea localității, vor participa și la secerișul de vară, într-un gest simbolic reconstituind tradiționalul obicei de creștere a pâinii, practicat pe aceleași pământuri de părinții și buneii lor acum 70 de ani. Congresul Nemților Basarabeni  a avut loc în mai 2010 la Stuttgart,  participanții au aflat că strada pe care este amplasat muzeul Asociației va purta numele de Basarabia.

Mai multe detalii pe pagina de internet a germanilor basarabeni www.bessarabien.de

Un Program realizat de Sofia Cazacu in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

Спортивные победы не только радуют рядовых болельщиков, но и поднимают престиж страны. Как, живя в Молдове, стать чемпионом мира? В каких условиях тренируются наши чемпионы? Об этом и о многом другом вы узнаете от нашего корреспондента Марины Шупак.

На днях национальная сборная по регби вернулась из-за рубежа, где проводила сборы к Чемпионату Европы. Я спросила капитана молдавской сборной Вячеслава Титика на каком уровне подготовки к международным соревнованиям находится наша сборная.

- Уровень национальной сборной достаточно высок за счет того, что игроки участвуют в довольно сильных чемпионатах. В  команде» Подмосковье» выступает четверо наших спортсменов, много лет подряд эта команда становится чемпионом России. Я выступаю за «Краснояр», который в прошлом году занял третье место в российском чемпионате. Самое высокое достижение нашей сборной – это то, что мы играем в первой «Б» группе чемпионата Европы. Мы хотим все возможное сделать, чтобы выйти на более высокий уровень- в первую «А» группу. Следующие игры у нас будут со сборной Чехии и  сборной Германии. Мы очень серьезно готовимся к этим играм, и надеемся, что результат будет положительным.

В международном рейтинге национальная сборная по регби занимает 34 место из 94 существующих. О том, как в Молдове развивается этот вид спорта, рассказал  Президент Национальной Федерации регби Василий Ревенко.
-В последние пять-шесть лет регби начало бурно развиваться в Молдове. За это время в Кишиневе открылось пять университетских команд, но ощущается нехватка тренеров.

Большой проблемой для молдавского регби является отсутствие специализированных спортивных сооружений, поэтому нам приходится играть на футбольных полях. Единственное  поле для регби  находится по ул. Calea Basarbiei, где планируется строить регбийный спортивный комплекс.

Максиму Селезневу- ученику двенадцатого класса из города Басарабяска, приходится не только самому тренироваться, но и тренировать своих коллег. Максим занимается кигбоксингом. Кигбоксинг представляет собой сплав классического бокса и каратэ. Я  побывала на тренировке спортсменов из Басарабяски и побеседовала с Максимом.

- Я занимаюсь кигбоксингом уже более четырех  лет. Тренировки у нас проводятся три раза в неделю, тренировка длится в среднем два часа. Перед соревнованиями мы занимаемся ежедневно и  проводим по две тренировки в день. За время занятий спортом я успел стать обладателем Кубка Мира, чемпионом Европы и СНГ, а также я стал кандидатом в мастера спорта. Последнее соревнование, в котором я участвовал- это Чемпионат Молдовы, где я занял второе место.

Примерно в пяти из двадцати соревнований, в которых я принимал участие, мне помогли финансово, в остальных же случаях я оплачивал все расходы из своего кармана. Участие в соревнованиях обходится примерно триста леев в день.

Основателем и главным тренером клуба кигбоксинга из Басарабяски является Петр Колтук. Сейчас Петр проводит больше времени в Кишиневе, где совмещает учебу с должностью Генерального Секретаря Национальной Федерации ориентал-кигбоксинга. По словам Петра, кигбоксеры из Басарабяски добиваются высоких результатов, но государство их практически не поддерживает.

-Мы начали заниматься спортом в две тысячи пятом году. Тренировал я в подвале своего дома, после зимы мы стали заниматься в гараже. В две тысячи пятом году мы перебрались в здание теплопункта, где в начале не было канализации, воды, раковины.

Впервые мы выехали на соревнования в две тысячи восьмом году, на Чемпионат ПМР, где заняли первое, второе и третье места. Мы также начали организовывать республиканские турниры у себя в городе. В нашем клубе есть три лидера- это Селезнев Максим, Варварич Денис и Морарь Петр. На прошедшем Чемпионате Молдовы Денис и Петр заняли первые места, удостоившись представлять нашу страну на Кубке Мира.  Морарь Петр занял на этом престижном соревновании третье место в своей весовой категории, и второе место в более высокой категории.

Двадцать четвертого февраля в Ниспоренах стартует Национальный Чемионат по тяжелой атлетике. Среди фаворитов – 21-летний бельчанин Алескандр Шпак. Он говорит, что эти соревнования – важный этап в его спортивной карьере.

-В  этом году я достиг лучших своих достижений: на Чемпионате Европы среди взрослых я стал четвертым в сумме двоеборья, а в упражнении толчок занял третье место. Также я выступал на Чемпионате Европы среди спортсменов до 23 лет, где стал обладателем второго места, а также выполнил норму мастера спорта международного класса.

Я тренируюсь в двух залах- в Бельцах и Кишиневе. Самой острой проблемой является устаревший инвентарь. Самая «новая» штанга в Бельцах 1987 года выпуска, она старше меня на два года, но я продолжаю на ней тренироваться. Срок ее эксплуатации максимум двадцать лет, и тренируясь, спортсмены рискуют своим здоровьем, так как она может лопнуть в любой момент.

Но что делает государство для развития спорта в Молдове? Вот что говорит начальник отдела спортивных достижений Министерства Молодежи и Спорта Илие Киртоакэ.

-Мы открыли центр подготовки для сборных команд, для легкоатлетов пока единого стадиона нет. Для тренировки пловцов у нас вообще отсутствует какая-либо инфраструктура, эти спортсмены обычно готовятся за рубежом. Тяжелоатлеты, как правило, тренируются в Молдове, но им необходим специализированный зал для серьезной подготовки.

В летней Олимпиаде 2008 года в Пекине участвовали 29 спортсменов – представителей

Республики Молдова, которые оспаривали первенство в девяти спортивных дисциплинах. В неофициальном общекомандном медальном зачете сборная Молдовы заняла 81-е место среди 205 стран-участниц Игр. Бронзовая медаль, завоеванная боксером Вячеславом Гожаном, стала единственной олимпийской наградой молдавских спортсменов за последние восемь лет. Следующие летние Олимпийские Игры пройдут в 2012 году в Лондоне.

Un Program realizat de Marina Supac in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

Gay-lor, lesbienelor, bisexualilor şi transexualilor, adică membrilor LGBT, nu li se permite să manifesteze paşnic în stradă.

De asemenea, au avut loc mai multe proteste pentru a interzice prezentarea unui film despre drepturile minorităţilor sexuale la televiziunea publică.

(Mariana Galben prezintă dezbaterea de idei în jurul drepturilor homosexualilor în Republica Moldova) – doar pentru radio.

Emisiunea:

Câteva grupuri organizate în primăvara anului 2008, au reacţionat foarte violent, în timp ce membrii LGBT încercau să desfăşoare în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău o acţiune paşnică pentru susţinerea Legii antidiscriminare şi a spiritului tolerant.

Participanţilor le-a fost blocat autobuzul, s-a încercat defectarea lui, contra-manifestanții lansând instigări şi ameninţări.

“Erau cele mai groaznice clipe din viaţa mea! Vedeam, din autobuz, cum afară câteva sute de oameni ne privesc cu ură şi cu dispreţ. Credeam că nu mai ieşim vii dacă reuşesc să ne defecteze autobuzul.

Zilele acestea am aflat că, totuşi, poliţia s-a implicat şi a liniştit agresorii.”, își amintește Angela Frolov, coordonatorul Programului Lobby şi Advocacy în cadrul Centrului de Informaţii GENDERDOC-M.

Un studiu recent arată că persoanele cu orientare sexuala netradiţională sunt acceptate de foarte puţini oameni în calitate de vecini, prieteni, colegi de muncă sau membri de familie. Iar oamenii care frecventează homosexualii sunt mai toleranţi cu ei decât cei care nu o fac, potrivit aceluiaşi studiu.

Un tânăr homosexual povesteşte despre stilul lui de viaţă.

“Sunt Roman, am 23 de ani. Am terminat studiile la ASEM. Am facut voluntariat timp de trei ani şi jumătate ca orice tânăr activ.

Mă trezesc dimineaţa, fac totul cum fac şi restul oamenilor, merg la serviciu, seara mă întâlnesc cu prietenii, mergem la disco, adică fac aceleaşi activităţi ca şi alţi oameni. ”

În schimb,Vitalie Marian, vicepreşedintele asociaţiei “Pentru familie” se opune categoric stilului de viaţă homosexual.

“Dacă aş afla că cineva dintre colegii, prietenii sau rudele mele este homosexual aş reacţiona ca şi când ar fi narcoman.

Eu percep homosexualitatea ca ceva reversibil. Dacă persoana vrea, atunci poate renunţa la această practică. M-aş ruga pentru acest om, dar  nu l-aş condamna.”, spune Marian.

Tot studiul menţionat spune că 2/3 dintre respondenţi sunt de părere că persoanele homosexuale sunt destrăbălate, imorale, perverse şi bolnave. Că lor trebuie să le fie limitate drepturile de a se căsători, de a înfia copii, de a utiliza mijloace de transport în comun, de a organiza evenimente publice şi de a aparea în emisiuni televizate.

Angela Frolov explică de ce vor homosexualii să iasă în stradă.

“Oamenilor le pare că noi vrem să ieşim în stradă ca să facem sex public. Cine vrea să facă sex în public? Asta e ceva intim, nimeni nu vrea să o facă. Noi vrem să ieşim în stradă pentru a ne cere drepturile care ne sunt încălcate.”

Preşedintele centrului de informare GenderDoc-M, Alexei Marcicov, scoate în evidenţa importanţa mass-mediei în educarea populaţiei cu privire la homosexualitate.

“Dacă televiziunea şi radioul ar vorbi cu o tonalitate normală despre homosexualitate, dar nu ar transmite toate grozăviile, atunci oamenii ar înţelege că este ceva legal şi că legea trebuie respectată egal faţă de fiecare.”

De Ziua Îndrăgostiţilor, pe 14 februarie, activiştii Amnesty International Moldova, împreună cu Coaliţia Nediscriminare, au desfăşurat un flash mob – o mica demonstraţie organizată rapid – numită “Kiss-IN”, lângă monumentul lui Ştefan cel Mare, din centrul Capitalei.

Flash mob-ul a avut ca scop să adauge culorile curcubeului de sărbătoarea Sfântului Valentin şi să arate că dragostea este puternică, minunată şi diversă, indiferent de sexul îndrăgostiţilor.

“Eu am venit ca să demonstrez dragostea, care este un sentiment minunat şi nu ţine cont de rasă sau de orientare sexuală.”, spune Roman.

Acest eveniment a indignat însă mai multe organizaţii non-guvernamentale, printre care şi asociaţia “Pentru familie”.

“Asociaţia “Pentru Familei” califică acest eveniment drept o lovitură fără precedent în institutul familiei., afirmă Vitalie Marian.

Aproape fiecare al doilea respondent al studiului considera că persoanele homosexuale sunt infectate cu virusul HIV şi că relaţiile dintre homosexuali trebuie pedepsite prin interzicerea unor drepturi, amendă sau chiar închisoare.

Proiectul Human Rights on Screen, cu finanțare externă, a făcut câteva filme despre drepturile omului, printre care şi despre drepturile minorităţilor sexuale. Când urma să fie prezentat filmul la televiziunea publică au început proteste vehemente.

“Ce exemplu bun pentru societatea noastră poate oferi acest film? Noi am îndemnat oamenii să scrie la Teleradio Moldova şi datorită acestui fapt filmul nu a fost încă pus pe post. Noi am protestat ca acest film să fie interzis. ”, explică Vitalie Marian.

Homosexualii solicita drepturi ca şi heterosexualii, iar o bună parte dintre cetăţenii moldoveni nu sunt de acord ca aceştia să le aibă.

“Nouă ni se abuzează unele drepturi dacă se ştie că suntem homosexuali. Nu primim ajutor medical sau poliţia nu  ne apără dacă suntem agresaţi. Iar unicile drepturi care nu le avem în Republica Moldova, la moment, sunt căsătoria şi posibilitatea de a adopta copii.

Dacă heterosexualii le au, de ce nu putem să le avem şi noi? Suntem aceiaşi cetăţeni, plătim aceleaşi taxe, lucrăm împreună.”, spune Roman.

Dar organizaţia “Pentru familie” se opune categoric acordării de drepturi suplimentare homosexualilor

“Homosexualii doresc pentru ei drepturi speciale, ca să le zic aşa, ei vor adoptarea Legii Nediscriminare, care le-ar oferi posibilitatea să se implice în învăţământ şi în Prlament. Noi considerăm că nu e nevoie să se ofere mai multe drepturi comunitaţii LGBT.” ,  afirmă vice-preşedintele acestei organizaţii, Vitalie Marian.

Ce poate rezerva viitorul pentru homosexuali în Republica Moldova?

“Credeam că societatea noastră ţine mai mult la valori, dar am constatat că oamenii au o atitudine mai mult indiferentă din cauza că lucrează peste hotare, în ţările unde homosexualitatea este legalizată.”, spune Vitalie Marian.

“Sper ca societatea noastră să fie mai înţelegătoare şi mai activă, să se informeze corect, să trăiască nişte valori precum pacea, toleranţa, prietenia…” , este de părere Roman.

Un Program realizat de Mariana Galben in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

Djiunara are 14 ani și își face studiile la liceul ”Prosucces” din capitală. La vîrsta la care semenii ei aleargă, dansează sau se joacă în curte, adolescenta abia învaţă să meargă. Ea are dificultăţi în deplasare și nu-și poate folosi liber picioarele. Mama ei, Valentina, vorbeşte cu greu despre momentul care li-a schimbat radical viaţa. „La maternitate, Djiunara a fost născută de șapte luni și după cum au depistat mai tîrziu medicii, fetița a fost scăpată în cap. Coloana vertebrală i-a fost traumată și ca rezultat au apărut probleme la picioare. Înainte ea se deplasa doar de mînuță cuiva sau de pereți. Asta a fost situația.”

De la naștere și pînă acum, Djiunara a trecut prin 8 operaţii şi nenumărate proceduri de recuperare. Cel mai greu, spune mama fetei, a fost să o ducă la o şcoală obişnuită, deoarce copila nu s-a putut adapta în colectiv. Iată de ce, primele 4 clase, Djiunara le-a făcut cu o profesoră care venea acasă.  „Am făcut ore acasă deoarece psihlogic ea nu putea să fie acolo. Copiii de acolo puteau să o jignescă, să-i spună vorbe urîte sau să o împingă. Ea nu se deplasa atunci nici cu premergătorul și nici nu avea cine să o ajute. În al doilea rînd, profesoara de la școală nu o înțelegea și nici nu-i acorda atenția cuvenită”, povestește femeia.

Departe de ceilalţi copii de vîrsta ei, experienţa primilor ani de şcoală i-a  lăsat fetei un gust amar. Ea spune că cel mai greu i-a fost să-și facă temele de una singură și deseori rămînea în urmă cu materialul. După ce au bătut pe la mai multe uşi, părinții Djiunarei au reuşit într-un final să o înscrie la liceul “Prosucces”. Fata recunoaște că a avut mari emoții atunci cînd a pășit pentru prima dată pragul școlii, dar spune că fără suportul profesorilor nu s-ar fi descurcat.

La școală, Djiunara şi-a făcut prieteni printre colegi şi a fost învăţată să se descurce de una singură. Dacă la început se deplasa doar însoţită de cineva, acum merge de la un capăt la altul al școlii cu premergătorul. Şi viteza scrisului este acum mai mare, explică profesoara ei de sprijin Alina Revenco.

„Din prima zi cînd am cunoscut-o am văzut-o la fel de zîmbitoare exact așa cum este acum. Am găsit-o cu note bune din clasa a 5-a, cu materialul învățat bine, dar era obișnuită să fie în permanență ajutată. Pe parcursul semestrului întîi am învățat-o să facă multe lucruri individual și acum Djiunara se descurcă foarte bine.” Profesoara i-a fost Djiunarei un aliat de nădejede pe tot parcursul perioadei de adaptare. Ea o ajută să-și facă temele, să ia notițe atunci cînd nu reușește să scrie și o sfătuiește atunci cînd simte nevoia unei prietene. Nu doar profesorii îi sunt alături, dar şi colegii de clasă, care o apreciază şi îi sar în ajutor atunci cînd este nevoie.

Fire artistică, Djiunara e interesată de tot ce înseamnă artă şi frumos. Muzica, pictura şi lectura sunt marile ei pasiuni. În schimb, nu prea se împacă cu cifrele. Matematica, fizica şi chimia îi cam dau bătăi de cap.  Ca şi alți copii cu dizabilități Djiunara priveşte cu optimism spre viitor.

„Vreau să devin medic ca să pot ajuta oamenii, pentru că mie îmi place mult să-i ajut. Sincer, am auzit că este o profesie foarte grea. Chiar dacă la moment nu  pot merge, mă strădui să merg mai departe”, povestește adolescenta.

La liceul “Prosucces” îşi mai fac studiile alţi 15 copii cu dizabilităţi. Pentru a le uşura deplasarea, clădirea  instituţiei a fost  dotată cu rampe şi bare de sprijin, dar şi cu săli de baie adaptate. Un rol important în amenajarea liceului l-a avut centrul “Speranţa”, organizaţie nonguvernamentală care se ocupă cu promovarea incluziunii sociale a copiilor cu dizabilităţi.  Școala mai are o echipă de specialişti formată din cadre didactice de sprijin, un psiholog şi un logoped. Sarcina lor este să-i ajute pe copiii cu dizabilități să țină pasul cu ceilalți.

Realitatea altor cîteva mii de copii cu nevoi speciale din R.Moldova arată, însă, altfel. Părinţii sunt nevoiţi să-i ţină acasă sau să-i dea la internat pentru că puține școli sunt adaptate, susține directoarea Centrului Speranţa, Lucia Gavriliţă. „Pînă la momentul de față, R.Moldova nu are un mecanism bine dezvoltat de servicii pentru susținerea acestor copii în școli. Copiii cu dizabilități grave  mai stau încă acasă fără a beneficia de servicii educaționale. Cunosc mai multe cazuri în care părinții sunt rugați de către administrațiile școlilor să scrie cereri de refuz a instruirii la domiciliu”.

Legea care le asigură acestor copii dreptul la educație, în școlile obișnuite nu este aplicată, mai spune d-na Gavriliță. În R.Moldova sunt peste 15 mii de copii cu dizabilități.

Un Program realizat de Mariana Soltanici in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

Ion Tentiuc, arheolog şi istoric, şeful sectorului de arheologie de la Muzeul de Arheologie şi Istorie a Moldovei, a participat la cercetările din zonă. El a declarat că analizând vestigiile pe care au reuşit să le extragă în 2009, unelte şi vase, arheologii au presupus că cetatea de pământ era din secolele XV-XVI. Cetatea era înconjurată de un val de protecţie împotriva invaziei hoardelor de tătari sau altor pericole. Deşi nu era puternic fortificată, Chişinăul nefiind o localitate puternică în acea perioadă, cetatea prezintă interes prezentând mărturii despre formarea aşezării.

Reprezentanţii autorităţilor abilitate anunţaseră responsabilii de la „Moldova-Gaz” că este posibilă descoperirea cetăţii şi a altor situri având în vedere amplasarea viitorului edificiu în vatra istorică a oraşului. Se propunea modificarea proiectului în dependenţă de descoperiri. Totuşi nu s-au făcut nici un fel de adaptări în planurile companiei. Solicitaţi să răspundă de ce au acţionat astfel şi cine anume le-a permis aceste distrugeri, serviciul de presă al S.A.„Moldova-Gaz” a declarat: „Construcţiile efectuate de pe strada Puşkin au fost coordonate de către toate organele abilitate în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Aprobările din partea Primăriei municipiului Chişinău şi Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie au fost obţinute înaintea demarării lucrărilor de construcţie.”

După diverse presiuni, ale opiniei publice şi autorităţilor competente, „Moldova-Gaz” s-a răscumpărat într-un fel prin finanţarea săpăturilor în apropiere, lângă Mănăstirea Măzărache unde au fost descoperite vestigiile celei mai vechi necropole cunoscute în Chişinău din secolul XV. “Moldova-Gaz” promite şi finanţarea altor săpături în zonă pe viitor. Fizic există posibilitatea de a le conserva pentru a le deschide publicului. Aceste cercetări sunt printre foarte puţinele din Chişinău de la independenţă.

Am întrebat trecătorii din zona Bisericii dacă ştiau despre aceste vestigii. Nici locuitorii din cartier nu auziseră de ele, însă toţi intervievaţii consideră că vestigiile ar trebui protejate.

Numeroase cazuri similare de ignorare sau distrugere a patrimoniului arheologic au apărut după proclamarea independenţei Republicii Moldova. Motivul sunt lipsurile din sistemul legislativ.

Un caz excepţional de distrugere a patrimoniului naţional e cel al construcţiei în 1997 a căii ferate Cahul-Giurgiuleşti sub direcţia lui Miron Găgăuz. Constructorii au utilizat singura cetate de pământ construită de Ştefan cel Mare şi Sfânt pe teritoriul republicii pentru terasamentul căii ferate. Tractoarele au demolat cetatea, care era departe de traiectoria căii ferate, utilizând pământul din care era făcută şi valurile din jurul ei la înălţarea terenului pentru a pune şinele. Era mai comod şi mai ieftin să utilizezi cetatea voievodului. Deşi arheologii alergau după tractor să-l oprească, nu au reuşit, iar cetatea domnitorului a dispărut împreună cu circa 25 alte situri arheologice din zonă.

Deşi Moldova e parte la numeroase tratate internaţionale care includ şi prevederi de protecţie a siturilor arheologice practic nu exista o instituţie responsabilă în domeniu. Ministrul adjunct al Culturii, Gheorghe Postică, a declarat că în prezent se lucrează la câteva proiecte menite să reglementeze domeniul arheologiei.

Legea privind protejarea patrimoniului arheologic, publicată anul trecut în Monitorul Oficial intră în vigoare în martie şi obligă toţi constructorii care descoperă vestigii să anunţe autorităţile chiar dacă construcţia a început înainte de intrarea în vigoare a legii. Pe parcursul anului curent va fi organizată şi Agenţia Naţională Arheologică, care se va ocupa de aceste probleme, până atunci funcţiile ei vor fi exercitate de diferite departamente din cadrul Ministerului Culturii ş.a instituţii.

O provocare pentru minister o constituie crearea Cadastrului arheologic naţional. În Cadastrul naţional al bunurilor imobile al Moldovei nu este prevăzut compartimentul situri arheologice, din această cauză proprietarii nu ştiu despre existenţa vestigiilor pe terenurile lor. Ministrul adjunct al culturii declară că prin cadastrul arheologic toţi subiecţii de drept din Moldova vor fi informaţi despre aceste situri.

O situaţie alarmantă este practicarea arheologiei negre în Moldova. Vestigii din teritoriu precum coifuri, vase, obiecte preţioase se vând prin ţări ca Germania, S.U.A. etc. Se poate presupune că efectuarea săpăturilor în scopuri gospodăreşti fără supraveghere creează condiţiile pentru dezvoltarea acestui fenomen.

Pare nedrept că un domeniu important cum e cel al construcţiilor a exclus cercetătorii, pe când înainte de apariţia valului de construcţii efectuate şi în zone cu potenţial arheologic până în anii ‘90 salariile de bază ale arheologilor se formau şi din monitorizarea lucrărilor în teren.

Decizia de a ignora patrimoniul cultural, care doar sporeşte prestigiul ţării, e cu atât mai uimitoare în cazurile unor construcţii vădit foarte scumpe, voluminoase, care mai ales realizează fundaţii foarte adânci şi pot oferi informaţii importante despre straturile culturale antice şi, respectiv, despre istoria neamului din care ne tragem în diferite perioade ale evoluţiei sale.

Autorităţile anunţă că vor face ordine în domeniul săpăturilor arheologice şi curând Moldova se va alătura grupului statelor europene care protejează “patrimoniul arheologic ca sursă a memoriei colective europene” după cum se prevede în Convenţia Europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic de la Valetta la care Moldova este parte din 2002. Rămâne ca aceste prevederi să fie respectate şi de constructori.

Un Program realizat de Iuliana Pirtac in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

Iuliana PÂRŢAC

Autori poze: Veaceslav Bicbaiev, Sergiu Agulnicov

El Seih Mohamed a decis acum 20 de ani să plece din Sudan. Dorinta de a face studii, dar si o lovitura de stat l-a dus departe de casă. A făcut studii la universitatea din Bacău unde a învățat limba română. După care a mers la București și a intrat la Universitatea de Stat “Carol David”, facultatea  de Medicină și Farmacie.

Din cauza schimbarilor politice din tara in urma carora si-a pierdut bursa de studii, Muhamed a decis sa plece din România. A călătorit în Irak, Bulgaria, Siria. În anul 2000, el a decis să se stabilească cu traiul în Republica Moldova, fiindcă aici se vorbește limba română.

Mohamed aflase că aici ar putea face o afacere. In 2005 a primit o ofertă de traducător din partea Direcției Refugiați din cadrul Biroului Migrației și Azil a Ministerului de Interne.  Această muncă îi permite să-și întrețină familia pe care si-a facut-o in Moldova. Recent a mai primit o oferta de muncă de la Organizația Internațională pentru Migrație. Mohamed nu-și dorește o slujbă de birou, de la oră la oră, pentru că l-ar priva de libertatea de a face studii sau de a sta cu familia.

Cu soția sa, Ana, Mphamed a făcut cunoștință într-o cafenea din capitală. A ales-o din cele peste 50 de fete prezente în sală. A invitat-o la dans și i-a lăsat numărul lui de telefon. Sunetul nu s-a lăsat așteptat. Ana l-a sunat și de atunci sunt împreună. Astăzi au un copil de 4 ani, Alias, care îl însoțește pe Mohamed la hrănitul găinilor, aranjarea lemnelor tăiate de el și îl însoțește pretutindeni.

El Seih Mohamed așteaptă acum să primească cetățenia Republicii Moldova. Acest document i-ar permite să se întâlnească cu familia sa din Sudan, fie în Moldova, țara de adopțiune, fie în orice altă țară.

Un Program realizat de Irina Lencautan in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

Mă aflu lângă ograda lui Tudor Bargan, vecinii spun că el este cel mai bun cioban din împrejurimile Făleștiului. Are o gospodărie ca multe altele: o casă vopsită în albastru, o căruță și o sanie, câțiva butuci de viță-de-vie, pomi și un câine mic, dar foarte gălăgios. Ciobanul Tudor Bargan a ales să vorbească cu mine lângă ocolul cu oi.

„Eu am crescut la bunei, în satul Tăura Veche din raionul Sîngerei . Bunelul meu a fost oier, se ocupa cu oile, împăca ciobanii și de la dînsul am deprins oieritul, oile sunt foarte bune, folositoare ca și albinele. Nu țin multe oi, doar cîteva, pentru familie, pentru că la noi, la „Gară” nu este stînă. Am doi băieți, dacă vor dori le voi face lor, pentru că eu, la patruzeci de ani, nu-mi mai fac…

Am douăsprezece oi, pentru famile le țin, încă o capră și un berbec. Ele aduc un venit bun, numai că lîna nu se vinde deloc, pielicelele acum se vînd bine, dacă e bună, poate să ajungă și la 100 de lei bucata. Dacă eu vin la piață să vînd un miel, nu mă uit la prețuri,îl vînd așa cum vreau. Brînza o țin pentru familie, dar dacă vine cinva cunoscut s-o cumpere – îi dau.”,  spune ciobanul Tudor Bargan.

„Gară” este denumirea unui sector al orasului Falesti, zona unde se află stâna. Tudor Bargan crede că are un dar de la Dumnezeu – el spune că „simte” oile, le știe toate dorințele, toate problemele și nu le va lăsa niciodată.

„Eu le aud zbierînd și prin somn. Cînd dorm la stînă, eu cunosc a cui oaie zbiară… Pentru aceasta omul trebuie să aibă dar de la Dumnezeu. Mie, de mic mi-a fost drag cîrligul și oile. Cînd încep a făta oile eu stau aici, cu ele, în ocol, pe un cojoc.

Aș vrea să am mai multe oi numai că la noi la „Gară” nu-I loc pentru toloacă, eu am doar 4 ari de pămînt. Deși, o oaie poate să aducă 1000 de lei pe an venit”, afirmă Tudor Bargan.

Deși, oieritul poate fi o afacere foarte profitabilă, mai mulți moldoveni  renunță să crească oi și pleacă la muncă peste hotare.

„În primul rind, la Moscova se poate face într-o zi vreo 100 de dolari (12000 lei) și el nu are nevoie să lucreze toată vara cioban pentru 1000 de euro (16000 lei). Mai mult de 16000 de lei pe o vară nu cîștigi. Dacă împărțim suma la orele de lucru, mai mult de 12 bănuți nu cîștigi. Ei (cei care pleacă să muncească peste hotare) nu se vor trezi la jumătate la patru pentru 12 bănuți, dar eu mă trezesc, cosesc, mut iapa, mulg oile – la mine asta e în sînge”.

Altui cioban nu-I voi încredința oile mele. Dacă nu le pasc eu, ferească Dumnezeu se întîmplă ceva cu mine le dau drumul pe poartă să plece în lume sau le tai, dar la altul nu le dau. Cît trăiesc eu, în ograda asta va fi talanga în cui, oile în ocol și foarfecelede tuns sub streașina casei, iar cînd voi muri, să facă băieții ce vor vrea. Fiecare om are darul lui, dacă nu văd animalele o zi, mi se face rău”, afirmă ciobanul de la Fălești.

Nu pot cum alți ciobani, eu dacă plec la 15 aprilie de acasă, vin la 14 decembrie. Vin numai noaptea să-mi văd familia și plec înapoi, nu pot să le las singure la stînă. Le-am păscut la Sărata Veche, și la Doltu, și la Fălești. Pentru mine, asta nu-I o problemă, ca și cum ai fuma un pachet de Marlboro”.

Tudor spune că nu speră să se îmbogățească pe seama oilor, chiar dacă le dedică opt luni pe an.

„Proprietarii știu cît lapte dau oile lor acasă: 500 de grame, 800 de grame, rareori se întîmplă să fie un litru sau peste un litru la mulsoare. Oile se mulg de trei ori pe zi: dimineața, la amiază și seara.”

În dependență de cît lapte dă oaia la măsurătoare, atît lapte i se va cuveni pe parcursul verii.

Cel mai bun lapte oile îl dau în verile secetoase, atunci laptele e mai gras și mai multă brinză poți face. Dintr-o găleată de 10 litri de lapte, se face aproximativ două kilograme de brînză.

Eu nu trăiesc pentru euro, eu trăiesc cum dă Dumnezeu. Numai că oameni care țineau gospodărie sunt tot mai puțini. Cînd va pleca și generația noastră și vor rămîne acești tineri, nu mai vezi nimic. La noi în „Gară” au fost 400 de oi și acum sunt doar vreo 150. În viitor poate vor mai apărea vreo 400 de calculatoare, dar oi – nu.”, spune Tudor Bargan.

În Piața Centrală din Chișinău se pot cumpăra și carne și brînză de oi. Una din vînzătoare, Maria Prodan din orașul Sîngera spune că brînza pe care o vinde, este din laptele celor două sute de oi pe care le crește familia ei. Cît venit aduce o afacere din domeniul oieritului?

„Venit? Pielicica nu merge, lîna nu merge, numai din brînză avem venit, a spus Maria Prodan. Vara vindem brînza cu 40-45 de lei kilogramul, iarna, cu 60-65 de lei pentru un kilogram, pentru că e mai tare, mai scursă. Venitul nu e mare,doar familia o întrețin, ca să nu ne ducem peste hotare lucrăm la noi. Pleacă peste hotare doar acei care vor bani foarte mulți, dar banii cît de mulți niciodată nu ajung, cu cît mai mult ai, cu atît mai mult cheltui.

Eu am patru copii și trebuie să-i educ eu, dacă-i las pe mîina cuiva cine îi va educa?! Ce voi strînge cînd voi veni?! Cu banii nu cumperi nimic.

De acum se plătesc pășunile, cresc prețurile la combustibil, iar noi trebuie să aducem mîncarea de pe deal, să le hrănim. Ele (oile) pasc vara, dar iarna trebuie hrănite… Cu ajutorul lui Dumnzeu vom face să ieșim, să nu cumpărăm de undeva o bucată de carne de oaie sau o bucată de brînză.”, a conchis Maria Prodan.

Un Program realizat de Dumitru Gudumac in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

Catelul se numeste Lord. E foarte jucaus si plin de energie. Roade si darima tot. Daca-l lasi nesupravegheat, gasesti camera ca dupa razboi”, spune Rodica, cea care a salvat cateii de la gerul aprig de decembrie. “Totusi ne face viata mai fericita, jucindu-ne cu el ne face sa uitam de orice problema. E foarte iubitor si ne rasplateste cu dragoste sa, parca stiind ca noi le-am salvat viata“, continua ea, mangaind catelul.

Lord a intrat in familia Rodicai si a lui Sergiu din Chisinau in ajun de Craciun, impreuna cu alti 6 frati si surioare. A fost voia Celui de Sus, spune adesea Rodica.

“Intr-o seara, trecind pe linga un tomberon linga biserica am auzit niste sunete. M-am apropiat si am gasit un saculet cu ceva moale, pufos si rece ca gheata. Ajunghind la lumina mi-am dat seama ca am 7 catei de o zi ighetati si foarte infometati. I-am hranit si i-am dus la cald. Ma uitam la ei cum dorm si prima intrebare care mi-a venit a fost “Ce fiinta omeneasca a putut sa comita acest gest nemilos?” I-am ingrijit ca pe niste copii. 4 dintre catei ne-au parasit. Medicul veterinar a spus ca a fost un focar de pneumonie care se tragea din ziua in care i-am gasit in acea iarna”, isi aminteste Rodica. “Trei catei au scapat si au acum bucuria de a trai intr-o familie care sa-i iubeasca.”

“Modul in care o natiune isi trateaza animalele, da masura acelei natiuni”. Asta spunea Mahatma Gandhi in finalul Declaratiei Universale a Drepturilor Animalelor.

Desi exista prevederi in legislatia nationala si internationala cu privire la protectia animalelor, ele sunt agresate in continuare in mod constient. Despre asta ne-a spus intr-un interviu presedinta Asociatiei obstesti pentru protectia animalelor fara adapost “Alga”, Valentina Dudic.

“Educatia noastra e o educatie ca acesti caini trebuie omoriti ca ei sunt bacterii, microbi. Daca un caine a muscat pe cineva , problema asta se discuta peste tot, dar cita criminalitate exista si nu se discuta. Daca in fata copiilor au fost luat catelusii de la catea si au fost aruncati in riu, asta se intipareste in memorie. Simturile astea se atrofiaza care sunt inascute in om, de compatimire, de dragoste.”

Cum se rezolva problema maidanezilor la ora actuala explica presedinta Asociatiei Alga

“Este un bussines. Pentru asta sunt alocati bani si nu putini: pentru prindere, pentru masina, benzina, hrana, pentru eutanasiere, care se face in doua etape. La noi cainii se otravesc cu o bucata de cirnat, dar milioanele alocate stau in buzunarele cuiva.”

Anterior primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a precizat pentru presa ca animalele fara stapan nereclamate de nimeni in termen de 10 zile sunt eutanasiate, dar numai in conformitate cu practica europeana si in niciun caz “nu sunt otravite, batute pana la moarte, arse sau gazate”. “Aceste animale fara stapan nu sunt ucise cu cruzime precum este vehiculat. Informatiile cu privire la presupusul tratament inuman al cainilor sunt pe deplin eronate”, sublinia Chirtoaca intr-o declaratie de presa.
Primarul a mai precizat ca in Chisinau au fost muscate de caini 1.388 de persoane (dintre care 305 copii) numai in 2008, iar in 2009 au fost inregistrate 1.443 astfel de cazuri (347 fiind copii).
“Acesti caini necesita vaccinare, sterilizare si nu in ultimul rand adaptarea in cadrul unui program durabil pentru supravegherea si monitorizarea populatiei de caini vagabonzi, ceea ce este aproape imposibil in acest moment”, explica Chirtoaca.

Totodata, presedinta Asociatiei “Alga” spune ca nu sunt mai putine nici situatiile cind omul este violent cu animalele.

“Alaltaieri pe strada Roz cineva a ingropat de vii intr-o scorbura 2 catele cu puii lor. Probabil au fost niste persoane care n-au facut nimic in viata si au vrut sa-si arate superioritatea fata de niste animale care nu se pot apara. La mine animalele au o valoare mult mai mare, pentru ca sunt mai destepte, nu te tradeaza si nu pot sa faca lucrul asta care-l fac oamenii”.

Cine totusi trebuie sa-i pedepseasca pe cei care au un comportament neadecvat fata de animale?

“La 31 mai 2009 a fost adoptat Codul Administrativ. Cu mare regret te duci la politie, scrii cerere, le zici ca ai venit cu un caine si te intreaba daca e vagabond. Acest lucru e considerat o norma”, spune Valentina Dudnic.

Potrivit ofiterului de presa al Comisariatului General de Politie, Adrian Jovmir, daca vii cu o cerere la politie, ea este inregistrata, iar cazul va fi neaparat cercetat. Adrian Jovmir mai spune ca a intilnit rar cazuri de violenta fata de animale, posibil din cauza ca nu au fost reclamate la politie.

Valentina Dudnic considera ca violenta impotriva animalelor poate fi combatuta prin educatie si aplicarea legislatiei. “Trebuie sa fie o pedeapsa grava pentru o moarte de animal. Eu am fost in Europa, dar nu am vazut asa ceva, acolo eu am vazut numai stima si fete linistite”.

Conform Codului Administrativ comportamentul crud fata de animale se pedepseste cu pina la 20 de unitati conventionale, adica 400 de lei, in timp ce neasigurarea curatirii deseurilor se sanctioneaza cu pina la 50 de u.c. Dar nici asa legea nu se respecta, spune presedinta Asociatiei “Alga”.

” Daca ar fi aplicate macar acestea 20 de u.c. Nu lucreaza nici una, nici alta.”

Avocatul Vitalie Zeama explica de ce amenda pentru neasigurarea curăţirii deşeurilor provenite de la animalul plimbat de proprietar în afara locuinţei este mai mare decit cea pentru cauzarea intenţionată de dureri şi suferinţă animalului.

“Aparent legiuitorul la stabilirea limitelor pedepsei a considerat ca este mai importanta pastrarea curateniei decit in cazul in  care se aplica suferinta animalului respectiv.”

Dar cum ramine totusi cu situatia in care cainii ataca oamenii? Am intrebat-o pe Valentina Dudnic de la Asociatia Obsteasca pentru protectia animalelor fara adapost “Alga”.

” Eu nu consider ca e bine sa umble turme de caini  pe drum. Trebuie  sa fie un azil, sa fie cainii sterilizati,  dar nu omoriti. “

Pe strazile Chisinaului parerile cu privire la comportamentul oamenilor fata de animale sunt impartite:

- Sunt animale care nu sunt de casa si oamenii se tem, pentru ca acestea sunt agresive, murdare.

- Animalele de la noi nu prea au drepturi pentru ca mentalitatea noastra nu le permite.

– Animalele sunt duse la ecarisaj, unde sunt omorite ca in evul mediu si nimeni nu se intereseaza de asta. In timp ce, in fiecare an, se aloca o suma mare din bugetul municipal. Cu acesti bani puteau fi sterilizati toti maidanezii.

Pe 26 februarie 2010 Consiliul Municipal Chisinau a alocat un teren unde urmeaza sa fie construit un azil pentru animale fara stapin.

Un Program realizat de Doina Sirbu in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.

INTRO: Află de ce vin străinii în Moldova pentru a face volunatriat. De ce o tânără a lucrat 5 ani în Japonia și a economisit bani în schimbul unei experiențe în Moldova.

Fii atent, în cele ce urmează vei afla cât este de important fiecare ajutor oferit voluntar societății. Mai multe despre voluntariat, aflați în reportajul colegei noastre Alexandra Bivol.

Un Program realizat de Alexandra Bivol in cadrul tranningului radio din 7-18 Februarie la Chisinau. Cursul a fost organizat de Fundația Konrad Addenauer (KAS), din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei (CFP), din Republica Moldova, și Academia Politică a Partidului Popular (PolaAk), din Austria. Finanțarea a venit din partea Uniunii Europene.